Turiștii străini au redescoperit România. Mulți primesc vacanțele … – New Money (Comunicat de Presă) (Abonament)

Litoralul românesc, staţiunile balneare, stațiunile montane și Delta Dunării au fost cele mai vândute destinații de vacanță din primele cinci luni ale lui 2017. Vânzările au crescut cu o treime în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize făcute de compania Eximtur.

Conforma vânzărilor Eximtur și incomingul este în creștere, România fiind preferată în special de turiști din Slovenia și țările nordice care beneficiază de vacanțe primite bonus din partea angajatorilor. Activitatea de incoming a Eximtur a crescut în primele cinci luni ale anului cu 628%. România a devenit destinaţia preferată pentru programe de companie, prin care angajaţii străini petrec câteva zile vizitând castele, mănăstiri, muzee, dar şi crame. Creșteri semnificative au fost și pe rute externe ca Spania, Grecia şi Turcia.

În  ceea ce privește turismul intern în topul celor cinci staţiuni de pe litoral preferate pentru sezonul 2017 sunt Mamaia, Venus, Eforie Nord, Jupiter şi Saturn, la un pachet mediu de 776 de lei/turist. Vânzările pentru litoral sunt mai mari cu 29% în primele cinci luni ale anului, care au cuprins şi perioada de Early Booking.  Vânzările pentru staţiunile balneare preferate (Băile Felix, Sovata, Geoagiu Băi, Covasna), pentru cele de pe Valea Prahovei şi din Braşov (Predeal, Poiana Braşov, Buşteni, Sinaia), de pe Valea Oltului (Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti) şi pentru Delta Dunării au crescut cu 76% faţă de 2016, la un pachet mediu de 696 de lei/turist.

„Noutatea anului în cazul vacanţelor interne sunt zborurile incluse în pachetele de vacanţă pe litoral, din Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Oradea, de la Bucureşti către aceste oraşe şi spre Satu Mare şi Suceava, precum şi între aceste oraşe, pentru cei care vor vacanţe în staţiuni balneare, în Bucovina, Maramureş sau să participe la evenimentele organizate în ţară”, șotrivit managerului general Eximtur, Lucia Morariu.

Statisticile Eximtur arată vânzări în creştere cu vouchere de vacanţă, valoarea înregistrată în primele cinci luni ale anului fiind cu aproximativ 76% mai mare faţă de perioda similară din 2016, an în care Eximtur a vândut sejururi pe vouchere de vacanţă de peste un million de euro.

Dintre destinaţile externe, pentru vara 2017 sunt preferate Spania (+47%), Grecia (+44%), Turcia (+10%), dar şi Cipru (+420%), datorită celor şase zboruri săptămânale din Cluj-Napoca, şi Statele Unite (+135%), datorită circuitelor interne. Croazierele şi circuitele, majoritatea produse proprii EXIMTUR, înregistrează o creştere cu 85% faţă de primele cinci luni ale anului trecut.  Pachetul mediu în cazul  destinaţiilor externe este de 1.642 de lei/turist.

Compania Exim a ajuns la vânzări de 26,4 milioane de euro în primele cinci luni ale anului, în creştere cu 22% faţă de perioada similară din 2016.


FOTO: Vali Ivan

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source