Tulcea:Crapul, somnul, ştiuca şi şalăul vor mai putea fi capturaţi în … – Jurnalul Naţional

Pescarii sportivi care vor veni anul viitor în Delta Dunării vor putea captura doar în regim "No kill" patru specii de peşti, potrivit propunerii înaintate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) autorităţilor naţionale.


Cele patru specii de peşti răpitori sunt crapul, somnul, şalăul şi ştiuca şi se vor putea pescui doar cu năluci artificiale.

"Nu mai ai voie să opreşti niciun exemplar din cele patru specii. Această nouă parte de lege referitoare la pescuitul sportiv nu se aplică şi la nivelul pescuitului familial, acolo unde se foloseşte o lansetă", a declarat vineri, pentru AGERPRES, guvernatorul Muşetescu.

O altă propunere adoptată în urma dezbaterilor cu asociaţiile de pescari le va permite pescarilor sportivi să captureze în acelaşi regim exemplarele de ştiucă atunci când se încheie prohibiţia la această specie, dar este prohibiţie generală a pescuitului. "Prelungim astfel cu două luni sezonul turistic care începea din iunie. Anul viitor, ar putea să înceapă mai repede, atunci când se termină prohibiţia la ştiucă", a precizat guvernatorul Rezervaţiei.

În timpul discuţiilor purtate pe tema ordinului de prohibiţie a pescuitului pentru anul viitor, conducerea ARBDD şi asociaţiile de pescari au stabilit noi zone de cruţare a speciilor de peşti şi s-a analizat situaţia pescuitului cu năvodul în Gorgova şi Somova. "Credem că ar fi timpul să renunţăm măcar pentru o perioadă la această unealtă. Deocamdată, pescuitul cu năvodul va fi permis, dar strict monitorizat în cele două locuri", a mai spus guvernatorul Muşetescu.

Potrivit sursei, ARBDD a înaintat Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură propunerile pentru modificarea ordinului de prohibiţie a pescuitului. Acest act normativ este analizat în fiecare an de pescari, cercetători şi autorităţi, pe baza observaţiilor primite din partea acestora fiind aprobat la începutul fiecărui an. AGERPRES

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source