Trecerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în … – stiripesurse.ro (Comunicat de Presă)

Trecerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din subordinea Ministerului Mediului în cea a Secretariatului General al Guvernului (SGG) va fi analizată şi de reprezentanţii Comisiei Europene, susţine deputatul PSD Lucian Simion. 


'Există un semn de întrebare la care trebuie să dăm un răspuns celor de la Comisia Europeană şi DG Regio, reglementarea. Am împărtăşit acest semn de întrebare cu colegii de la Ministerul Mediului şi cu alţi colegi din zona parlamentară, pentru că avem un singur reglementator pe mediu, Ministerul Mediului. Nu ştiu dacă în momentul de faţă este cazul să mai creezi o entitate la nivel naţional, al SGG, cu structuri de verificare. Din acest motiv, va trebui ca pe o analiză foarte atentă şi cu o comunicare cu cei de la CE să se stabilească ce se va întâmpla în zona de reglementare la nivelul ARBDD', a declarat, marţi, în timpul unei conferinţe de presă, deputatul Simion, informează agerpres.ro

Parlamentarul tulcean şi-a exprimat totodată nemulţumirea în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a activităţii ARBDD şi a criticat numărul mic de proiecte depuse pentru atragerea fondurilor nerambursabile. În opinia lui, randamentul scăzut al activităţii ARBDD a fost cauzat de 'un management neasumat' şi de 'procedurile greoaie din zona mediului'. 

'Probabil o astfel de mişcare (trecerea ARBDD în subordinea SGG, n.red.) ce are în spate o analiză care a văzut că prea multe nu au pornit în această perioadă, a dus la o asemenea decizie - să treacă pe o linie scurtă de decizie la SGG şi să aibă posibilitatea de a fi monitorizată mult mai bine şi repede cu finanţările necesare, Ministerul Mediului nefiind unul cu o finanţare extraordinară', a mai spus deputatul social-democrat. 

Lucian Simion, care a fost guvernator al Rezervaţiei în perioada 2015-2016, a amintit că, la plecarea din ARBDD, a lăsat proiecte în valoare totală de peste o sută de milioane de euro precum şi persoane responsabile de punerea lor în practică. 

'Din câte ştiu eu, doar pentru un singur proiect s-a depus o cerere de finanţare, dar şi ea este în pericol să fie respinsă din cauză că nu s-a dat avizul de către Ministerul Mediului. Vorbesc de Planul de management al Rezervaţiei', a mai spus deputatul PSD. 

În opinia lui, trecerea ARBDD în subordinea SGG ar putea fi un prim pas pentru ca autorităţile locale din perimetrul Rezervaţiei să-şi poată alege singure guvernatorul. 

ARBDD a anunţat luna trecută că doreşte să realizeze în actuala perioadă de programare proiecte în valoare totală de peste 73 de milioane de euro prin mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate-Delta Dunării (ITI-DD). 

Două dintre cele 16 proiecte pregătite de ARBDD au primit încă de anul trecut avizul de conformitate din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ITI-DD, au o valoare aproximativă de câte 10 milioane de euro şi vizează actualizarea Planului de management al RBDD şi realizarea sistemului de monitorizare şi modelare hidraulică în Deltă. 

Prin ITI-DD, POIM oferă comunităţilor din Deltă 407,64 de milioane de euro. Axa prioritară privind protecţia mediului are un buget total estimat de 60 de milioane de euro. Suma este similară cu cea alocată pentru axa care vizează dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor. 

Guvernul a adoptat pe data de 1 iulie o ordonanţă de urgenţă care prevede că managementul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se realizează de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, aflată în subordinea SGG. 

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acestei OUG, Ministerul Mediului şi SGG vor încheia un protocol de predare-preluare pentru aplicarea măsurilor referitoare la ARBDD, care va cuprinde obligatoriu creditele bugetare pe anul 2017 aferente instituţiei tulcene.

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source