Timișul și Aradul, la masă pentru dezvoltarea teritorială pe baza … – Timisoara Stiri

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Polul de Creștere Timișoara” cu suportul Consiliilor Județene Arad și Timiș și a Primăriilor Arad și Timișoara, organizează luni, 18 decembrie 2017, de la ora 9.30, la Biblioteca UPT – Amfiteatrul K1, conferința ”Dezvoltarea teritorială pe baza fondurilor nerambursabile dedicate Investițiilor Teritoriale Integrate (ITI) și Grupurilor Economice de Cooperare Transnațională (GECT)

Vor deschide conferința: Nicolae Robu – Primarul Municipiului Timișoara, Călin Dobra – Președintele Consiliului Județean Timiș, Gheorghe Falcă – Primarul Municipiului Arad și Iustin Cionca- Președintele Consiliului Județean Arad.

Prezentările vor fi susținute de: Marius Cristea – Expert Senior pe Dezvoltare Urbană în cadrul Băncii Mondiale, Dan Diaconu – Viceprimarul Municipiului Timișoara, Doina Surcel – Coordonator ADI ITI Delta Dunării, Adrian Foghiș – Director ADI ZM Oradea și reprezentanți ai ADR Vest.

Sesiunile de discuții asupra subiectelor abordate vor fi moderate de Vasile Rușeț – director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Polul de Creștere Timișoara”.

Acest eveniment face parte din strategia Asociației de Dezvoltare Intercomunitare ”Polul de Creștere Timișoara”, care vizează consolidarea și structurarea unui portofoliu coerent de politici şi proiecte integrate de dezvoltare, la nivelul nucleului urban şi al zonei sale de influenţă și implementarea unui set de acțiuni şi a unor mecanisme de guvernanţă pentru gestionarea investiţiilor teritoriale integrate la nivelul regiunii de vest.

Comments

comments

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source