REVISTA PRESEI 11.08.2017 – Ziarul BURSA

click aici

     ADEVARUL

     Administratorul Fermei Salcia, Ilie Liviu Dragne, şi alte opt persoane, reţinute pentru 24 de ore

     Percheziţii, joi dimineaţă, la Ferma Salcia din Teleorman, la care a fost acţionar fiul liderului PSD, Valentin Dragnea. Ferma ar fi vizată în dosarul de evaziune fiscală, iar administratorul fermei, Ilie Liviu Dragne, a fost dus la audieri la Poliţia Sectorului 1 Bucureşti, iar în cursul după-amiezii a fost reţinut pentru 24 de ore. Nouă persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în dosarul în care este implicată şi firma fiului liderului PSD Liviu Dragnea, acestea urmând să fie prezentate vineri instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Printre cele nouă persoane reţinute se află şi administratorul fermei de porci Salcia, din judeţul Teleorman, deţinută de Valentin Ştefan Dragnea, fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, Ilie Dragne, care a fost audiat la Poliţia Sectorului 1 Bucureşti.
     Cea mai gravă tragedie cu care se confruntă România

     Ne ocupăm de tot şi de toate, dar cel mai puţin de supravieţuirea acestui popor al nostru care, dacă lucrurile vor merge mai departe pe linia amorsată acum, riscă să fie ameninţat, la propriu, cu o lentă, dar certă dispariţie. Cu cei 3,4 milioane de români care sunt acum în afara graniţelor ţării, suntem a doua ţară europeană (după Polonia) ca sursă de populaţie muncitoare înregistrată la muncă în alte ţări europene. . În ultimii zece ani, ţări ca Letonia, Lituania, Ponia, Romania şi Slovacia au înregistrat plecarea a 6-9% din grupul social al tinerilor profesionişti, iar cea mai mare parte nu s-au întors niciodată acasă - afirmă un raport al CE publicat anul trecut. Iar dacă punem asta în contextul curbei demografice descendente din România şi a nivelului mare de mortalitate infantilă, plus recrudescenţa unor "boli ale sărăciei" specifice ţărilor subdezvoltate, chiar avem de ce să ne îngrijorăm.
     Iordache: Dragnea avea bilete de odihnă. Trebuia să plece în concediu

     Vicepreşedintele Parlamentului, Florin Iordache, a declarat, joi, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a trebuit să plece în concediu, deoarece avea "bilete de odihnă". În plus, un lider politic nu ar trebui să-şi programeze vacanţele în funcţie de ordonanţele date de un guvern. Social-democratul a precizat că nu se prefigurează ca în perioada următoare să mai existe o şedinţă a plenului Camerei Deputaţilor.
     Tudose: Românii să înţeleagă că, dacă lucrează cu o bancă anume, ăia ne fură

     Există posibilitatea de a face publice date despre anumite bănci care îşi externalizează profiturile astfel încât "să înţeleagă românii că, dacă lucrează cu banca aia, ăia ne fură", a declarat miercuri, la Antena 3, premierul Mihai Tudose. "Nimeni nu poate să înţeleagă că o instituţie bancară funcţionează 5-7-10 ani consecutiv în care e în pierdere. Pe clădirea scrie că e bancă, nu Crucea Roşie sau o instituţie de caritate. Sediile arată binişor spre foarte bine, salariile sunt bune spre foarte bune. Domniile lor dovedesc o imaginaţie debordantă în a-şi externaliza profiturile. Nu mai merge", a spus Tudose, potrivit News.ro.
     Peninsula Coreeană, între diplomaţie şi "Fire and Fury" (Foc şi furie)

     Coreea de Nord a efectuat un nou test cu rachete balistice. China şi-a consolidat apărarea de-a lungul frontierei cu Coreea de Nord şi a redesenat structura de forţe militare în regiunile din vecinătate ei. Generalul Joseph Dunford, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, a declarat că Phenianul este capabil de un atac limitat cu rachete balistice (ICBM). Războiul declaraţiilor continuă. Exerciţiile militare sunt în plină desfăşurare de ambele părţi ale Zonei de Demarcaţie. Ne aflăm în faza premergătoare a unei confruntări militare. Când va fi declanşată? Nu ştim. Ceea ce ştim este faptul că toate condiţiile sunt îndeplinite.
     Singurul profiler al Poliţie Române: "Oricine poate să omoare, nu toată lumea poate viola"

     În februarie 2015, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) se înfiinţează Serviciul de Analiză Comportamentală (SAC), un proiect iniţiat de chestorul Vasile Viorel, la acea vreme adjunct al comandantului Poliţiei Române, în prezent pensionar. Era pentru prima dată în istoria recentă când nevoia expertizei unui psiholog sau sociolog într-o anchetă poliţienească era recunoscută oficial. Singurul profiler din România, Dorin Dumitran, a acordat un interviu în exclusivitate ziarului Adevărul.
     Cum şi-a clădit Putin un imperiu personal în cei 18 ani de când conduce Rusia

     La 9 august 1999, Vladimir Putin era numit premier de către primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elîţn. De atunci conduce, fără întrerupere, cu o mână de fier Federaţia Rusă. Bilanţul său în fruntea "moştenitoarei URSS" este criticat de unii, lăudat de alţii, dar cert este că a reuşit să-şi menţină şi chiar să-şi crească cota de popularitate în rândul ruşilor. Este de aşteptat să se prezinte în martie anul viitor pentru un al patrulea mandat de preşedinte. La momentul actual nu are nici un contracandidat şi are toate şansele să rămână în fruntea statului rus până în 2024. Cu excepţia lui Iosif Stalin, nici un lider rus nu îl bate la longevitate.
     BANCHERUL

     Raiffeisen Bank ascunde că a anulat provizioanele pentru darea in plată si si-a majorat astfel profitul cu 46%

     Raiffeisen Bank si-a anulat aproape toate provizioanele pentru darea in plată constituite anul trecut, astfel că si-a majorat substanţial profitul, cu 46% in primul semestru din acest an, însă banca nu menţionează acest lucru in comunicatul de presă privind rezultatele financiare, in care se spune că "profitul net a înregistrat o uşoară creştere, de 2%, excluzând evenimentele nerecurente". Dar dacă luam in calcul si "evenimentele nerecurente", aflăm ca Raiffeisen Bank a anulat provizioane pentru riscul de credit aferent legii privind darea in plată in valoare de 22 milioane euro, din totalul de 27 milioane euro cate au fost constituite anul trecut, astfel că banca si-a majorat profitul brut cu 44% in prima jumătate din acest an, la 65 de milioane euro.
     COTIDIANUL

     Afacerea studiilor de fezabilitate. Reţeaua milionarilor din vorbe goale

     Politicieni şi oameni de afaceri caută împreună surse de finanţare. Din bani publici pentru buzunarele proprii. Studiile de fezabilitate se fac de mulţi ani, constant, şi pe sume mari. Rămân apoi uitate şi pline de praf prin subsolurile ministerelor. Între timp, contractele au fost onorate, milioanele plătite, sertarele încuiate. CNADNR a plătit de-a lungul timpului circa 60 milioane euro pentru studii de fezabilitate şi prefezabilitate pentru construcţia de drumuri şi autostrăzi care s-au lăsat aşteptate. Mai mult, studiile de fezabilitate au un termen de valabilitate de doi ani. Multe au fost realizate în perioada 2003-2010, ceea ce înseamnă că atunci când se va pune problema construirii drumurilor, vor trebui contractate altele.
     Ministrul justiţiei, acuzat că "a tras sfori" pentru fiul său

     Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, se află în centrul unui scandal după ce fiul său a câştigat un post la Facultatea de Drept Iaşi. Cu o lună înainte de concurs, metodologia a fost schimbată, astfel ca Alexandru Toader să poată participa la concurs, potrivit 7est.ro. Prevederea viza ca funcţia de asistent universitar să poată fi ocupată şi de un candidat care are titlul de doctor în Drept Penal, nu doar în Drept Civil. "Eu am îndeplinit toate condiţiile. Regulamentele pot fi modificate", se apără acuzatul.
     CURIERUL NATIONAL

     Cum ne aducem românii acasă

     100 de administraţii locale vor prezenta lista de locuri disponibile pentru diaspora. Până în prezent, 4 milioane de români sunt plecaţi din ţară. Repatrierea trebuie să reprezinte o prioritate pentru statul român. Liderii ,,RePatriot", proiect de repatriere prin antreprenoriat adresat românilor din diaspora, s-au întâlnit ieri, 10 august, cu presa din România. Prin acţiunile pe care le derulează, RePatriot doreşte să dezvolte o platformă de consiliere şi asistenţă pentru românii din afara ţării. Mai exact, proiectul îşi propune să-i determine pe românii din diaspora să revină în ţară şi să investească aici într-o posibilă afacere.
     Delta Dunării - singura deltă din lume declarată rezervaţie mondială a biosferei

     Delta Dunării este un paradis natural, se întinde de la vărsarea Dunării în Marea Neagră, acolo unde fluviul îşi încheie lunga călătorie de 2.860 km de la izvorul său din Munţii Pădurea Neagră din Germania şi este singura deltă din lume declarată rezervaţie a biosferei. Ea are o suprafaţă de 580.000 ha reprezentând aproximativ 2,5% din suprafaţa totală a României şi se află pe locul 3 în Europa, după Volga şi Kuban şi pe locul 22 între deltele lumii. Delta Dunării este una dintre zonele umede cele mai mari din lume în ceea ce priveşte habitatul păsărilor de apă, aici fiind întâlnite numeroase specii de păsări, unele unice pe glob, ceea ce constituie o valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal. Delta este şi cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă şi cu 30 de tipuri de ecosisteme.
     Stadionul din Craiova, probleme cu structura metalică

     Pentru prima dată de la declanşarea scandalului legat de posibile lucrări greşite la stadionul de 55 de milioane de euro din Craiova, o instituţie a statului recunoaşte că sunt probleme. Şi nu e vorba despre orice instituţie, ci de singura din ţară care poate da un astfel de verdict: Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). În timp ce oficialii de la Bucureşti şi antreprenorul lucrărilor de la stadion au spus că nu sunt probleme la structura metalică, în urma publicării în presă a imaginilor cu scheletul metalic care nu se îmbina la final, ISC spune că acolo au fost probleme care trebuie remediate şi nu exclude ca structura de rezistenţă a clădirii să fi fost afectată.
     Numărul angajaţilor din clădirile de birouri moderne din Bucureşti a crescut cu 25% în ultimii doi ani

     Numărul de angajaţi din clădirile de birouri clasa A şi B din Bucureşti a fost de aproximativ 240.000 la finalul S1 2017. În prima jumătate a anului, numărul angajaţilor care lucrează în spaţii de birouri moderne a crescut cu 6.100, se arată într-un studiu C&W Echinox. Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), Barbu Văcărescu - Floreasca şi zona de Vest rămân în continuare locaţiile care au înregistrat cele mai mari creşteri, ocupând în continuare primele trei poziţii din punct de vedere al numărului de angajaţi din clădirile de birouri moderne.
     Brexit: din ce în ce mai mulţi britanici solicită schimbarea cetăţeniei, în favoarea uneia din UE

     Numărul britanicilor care cer cetăţenia franceză este în considerabilă creştere în ultimul an. Potrivit Ministerului francez de Interne, în 2016, numărul cetăţenilor britanici care au cerut naturalizarea în Franţa a înregistrat o creştere de 254%. Efectul votului în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană este vizibil pe toate planurile. Încă de la referendumul ce a decis divorţul de Europa, mulţi britanici şi-au anunţat intenţia să ceară altă cetăţenie europeană, inclusiv pe cea franceză, chiar dacă procesul naturalizării în Franţa durează 18 luni de la depunerea dosarului. În 2016, o astfel de solicitare a fost formulată de 1. 363 cetăţeni britanici, cu 254% mai mulţi decât în 2015.
     Piaţa rezidenţială dă semne de revenire

     Indicele Proprietăţilor Rezidenţiale a înregistrat creşteri în al doilea trimestru al anului 2017, atât în ceea ce priveşte evoluţia de la an la an, de 8,3%, cât şi în cea trimestrială, de 1,0%, potrivit raportului Eurobank Property Services (EPS). Variaţia anuală pozitivă a indicelui naţional vine coroborată cu o creştere medie a preţurilor de 1,5% pe an în ultimii cinci ani, dar şi cu trendurile ascendente înregistrate la nivel regional, fapt care evidenţiază revenirea pieţei. Astfel, indicele preţurilor din Bucureşti a prezentat o creştere de aproape 0,7% în trimestrul al doilea din 2017, în timp ce pentru zona Bucureşti-Centru creşterea trimestrială a fost de 1%.
     12 state sud-americane condamna Venezuela lui Maduro

     Venezuela a primit un avertisment din partea ONU care reproseaza "folosirea excesiva a fortei"in timpul manifestatiilor ostile presedintelui Nicolas Maduro, iar un grup de 12 state americane condamna "ruptura ordinii democratice". Reunite la Lima, statele respective - Argentina, Brazilia, Canada, Chile,,Columbia, Costa Rica, Guatemala,Honduras, Mexic, Panama, Paraguay si Peru - si-au anuntat decizia de a nu recunoaste Adunarea Constituanta creata la initiativa lui Nicolas Maduro si nici deciziile pe care aceasta le va lua. Documentul adoptat la reuniunea respectiva exprima sprijinul fata de Parlamentul venezuelean - dominat de opozitie - condamna "absenta algerilor libere, violenta, represiunile si persecutiile politice , existenta unui mare numar de detinuti politici".
     EVENIMENTUL ZILEI

     Sacrificarea lui Dragnea, ferma de porci, TelDrum şi ofensiva Codruţei. Mizele lunii august - Dan Andronic

     Este evident că zilele acestea asistăm la o bătălie dură împotriva liderului PSD Liviu Dragnea. Nu-mi este simpatic deloc. Îl consider alături de Victor Ponta, unul din cei care au pus umărul la edificarea Operaţiunii "Noi suntem Statul!", sperând că prin prietenia, tenisul şi şpriţurile cu George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea, Laura Codruţa Kovesi va beneficia de protecţie. Şi lucrurile au stat o lungă perioadă aşa, 2010-2014. În timpul lui Traian Băsescu. Chiar şi după alegerile prezidenţiale din 2014, părea că mecanismul funcţionează. Până de curând. Trecerea în rezervă a generalului cu trei stele Florian Coldea a lipsit-o pe Laura Codruţa Kovesi de cel mai important aliat.
     Una dintre cele mai mari reţele de magazine intră în FALIMENT!

     Instanţa a dispus, pe 16 iunie, intrarea în faliment a ACC Accesorii Trading, prin procedură simplificată a debitorului. Cabinetul individual de insolvenţă Ghercu Marin & Insolv Legal TN IPURL a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Tribunalului Bucureşti. Pe 2 octombrie este programat următorul termen de judecată în dosarul privind falimentul companiei. În 2015, compania avea datorii de 4,57 milioane de lei şi raporta o pierdere de 1,3 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. În 2016, compania a înregistrat pierderi de 851.654 de lei şi o datorie, în creştere, de 5,82 milioane de lei. Numărul mediu de salariaţi a fost de 34.
     În cel mai mare secret! Iohannis, Ponta, Cioloş şi Tudose ne-au pregătit Invazia Refugiaţilor

     România este gata să primească imigranţi, pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă internă, au decis prin acte oficiale ultimele trei Guverne şi CSAT-ul condus de preşedintele Klaus Iohannis. Este aceeaşi teorie periculoasă care a adus Europa în pragul colapsului. Regimul de la Bucureşti, care păstrează o tăcere suspectă în legătură cu acest subiect incendiar, are obligaţia să dea explicaţii clare.
     JURNALUL NATIONAL

     Cuscra-bodigard a lui Vasile Blaga, specializată în blocarea licitaţiilor pierdute

     Noua firmă de pază a familiei Blaga-Rudeanu, care a intrat în afacerile cu statul după ce ginerele lui Vasile Blaga a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, contestă toate licitaţiile scoase la bătaie de instituţiile publi­ce pentru contractarea serviciilor de pază. Continuatoare a SC Axis Corpo­rate Security SRL, controlată de Ioan Andrei Rudeanu, SC Axis Security SRL este deţinută de Aurora Mariana Rudeanu, cuscra lui Vasile Blaga, încercând, numai anul acesta, să se "lipească" de câteva contracte ale Companiei Naţionale de Drumuri, ale Primăriei Municipiului Hunedoara şi ale Academiei Române, însă fără succes. Două dintre aceste licitaţii sunt blocate, în prezent, în instanţele de judecată, după ce Axis Security a cerut anularea procedurilor de atribuire.
     O tonă de gălbenuş de ouă lichid din Germania CONTAMINAT CU INSECTICID a fost descoperită la Timişoara

     Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş au sechestrat miercuri, în urma acţiunilor specifice de control, o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuş de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acţiune realizată conform alertei din Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje - SRAAF. Potrivit unui comunicat, lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil, precizează reprezentanţii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
     Banca centrală şi-a amintit că poate reglementa IFN

     După ani buni în care IFN-urile (Instituţii Finnaciare Nebancare) au practicat dobânzi chiar şi de 2.000% jegmănind românii aflaţi în dificultate finnaciară, BNR s-a hotărât să facă ordine. De a revenit banca centrală la intenţii mai bune? Ponderea creditării IFN în total creditare a depăşit 10% în 2016 şi este pe un trend ascendent. BNR a elaborat un proiect de modificare a regulamentului de funcţionare a IFN-urilor care impune cerinţe de capital suplimentare, de 10 ori mai mari decât cerinţele maxime actuale. Astfel, pentru creditele în lei luate pentru cel mult 15 zile se acceptă un DAE de 200%, pentru cele cu scadenţă între 16 - 90 zile un DAE de 100%, iar pentru cele luate pentru mai mult de 90 de zile se acaceptă un DAE egal cu de 10 ori rata lombard a BNR.
     NATIONAL

     Politia se clatină, DIICOT e pe val!

     Lucrurile nu merg deloc bine in Politia Română, in ciuda eforturilor consistente depuse de către unii dintre şefii de structuri subordonate IGPR de a tine steagul sus. Numai că, după ce de prea multa vreme deja se vorbeşte numai de "milogeala" liderilor sindicali ai poliţiştilor, reacţia din stradă nu a încetat să apară, astfel că tot mai mulţi interlopi sau simpli scandalagii nu mai au nicio jenă de a o da "parte in parte" cu oamenii in uniformă. Şi astfel s-a ajuns deja la situaţii de-a dreptul halucinante, in care "mascaţii" de la SIAS sunt fugăriţi de o mănă de tigăi prinşi la furat, in timp ce "Pirandele" si puradeii hoţilor de lemne sparg cu pietre geamurile dubelor unor "luptători" parcă prea timoraţi. In schimb, cu fiecare zi in care Politia este "măcinată" de câte un scandal, cei de la DIICOT dau lovitură după lovitură.
     Dragne, reţinut! Ce se afla in spatele anchetei de la ferma de porci

     Mai multe ferme, printre care si aceea deţinută de fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Stefan Dragnea, au fost percheziţionate ieri de procurori. Printre societăţile in cauză s-a numărat si ferma de porci pe care o deţine fiul liderului PSD Liviu Dragnea in comuna Salcia, judeţul Teleorman, percheziţiile efectuate acolo soldându-se cu ducerea administratorului firmei, Ilie Dragne, la audieri. Ulterior, acesta a fost reţinut, decizie considerată a fi "cu cântec" de sursele avizate. Mai exact, sursele in cauză susţin ca reţinerea lui Ilie Dragne, bazată se pare pe angajarea "ilegală" a soţiei lui Liviu Dragnea, are in realitate un substrat mult mai adânc, unul legat de iminenta suspendare din funcţia de şefă a DNA a Laurei Codruţa Kövesi. Si mai exact, se vorbeşte despre o încercare a acesteia de a deforma suspendarea ei din funcţie cu ajutorul aruncării vinei asupra liderului PSD.
     ROMANIA LIBERA

     PSD atacă şi băncile, după multinaţionale

     Premierul Mihai Tudose a anunţat, într-un interviu pentru postul Antena 3, că este decis să publice, "la un moment dat", unele informaţii sensibile despre băncile care activează în România. "Perioada romantică a trecut. Nimeni nu poate să înţeleagă că o instituţie bancară, poate să înregistreze pierderi în ani consecutivi. Pe uşa lor scrie Bancă, nu Crucea Roşie. Clădirile lor arată totuşi binişor. Salariile sunt foarte bune. Domniile lor au dovedit şi o imaginaţie foarte debordantă de a-şi externaliza profiturile. Nu mai merge. Domnul ministru de Finanţe a avut o discuţie cu ei, eu am spus şi public că mai suntem răbdători un pic, dar a se înţelege răbdători la nivel de săptămână. Să îşi regândească strategia lor în România. Poate e cazul să le explicăm şi celor care au impresia că statul român e un partener naiv că nu e aşa", a precizat şeful Guvernului.
     Preşedintele Maduro anunţă că vrea să aibă o conversaţie cu Donald Trump

     Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a spus joi că doreşte "o conversaţie" cu omologul său american, Donald Trump, care a impus sancţiuni împotriva ţării sale, afirmând totuşi că păstrează "arma în mână" contra oricărei eventuale agresiuni, transmite AFP citată de Agerpres. "Dacă el este atât de interesat de Venezuela, eu sunt aici, eu sunt şeful la ceea ce-l interesează", a subliniat Maduro, într-un discurs în faţa noii şi foarte criticatei adunări constituante. Nerecunoscută de opoziţie şi de ţările occidentale, această adunare l-a confirmat în unanimitate în funcţia de "preşedinte constituţional al republicii bolivariene a Venezuelei". Preşedintele socialist doreşte ca această discuţie să aibă loc prin telefon sau la New York, cu ocazia Adunării Generale a Naţiunilor Unite, pe 20 septembrie.
     ZIARUL FINANCIAR

     Treziţi-vă, carnavalul a luat sfârşit. Nu mai avem bani de benzină

     "Avem bani! Avem bani! Profesorilor, cât vreţi pe lună? 7.000 de lei? Doctorilor, voi cât vreţi, 10.000 de lei? Facem şapte spitale regionale! Ba nu, facem şi un spital republican! Să fie şi cu un campus. Şi neapărat un hotel pentru vizitatori". Prin creşterea accizei la benzină, guvernul Tudose acceptă practic înfrângerea după doar şase luni de la instalare. A aruncat prosopul. Toate avertismentele că bugetul pe 2017 este ne sustenabil s-au adeverit. Creşterile de salarii şi de pensii nu pot fi susţinute din actuala structură de taxe şi impozite. Bugetul nu se închide sub un deficit de 3% din PIB, aşa că cea mai simplă măsură de a aduce bani în plus a fost luată: revenirea la nivelul accizelor din 2016. Aceasta va asigura un miliard de lei în plus la buget pentru 2017 şi 3 miliarde de lei în plus în 2018.
     Donald Trump îi mulţumeşte lui Vladimir Putin pentru reducerea personalului diplomatic din Rusia

     Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, i-a mulţumit, joi, preşedintelui rus Vladimir Putin pentru decizia de a reduce numărul personalului diplomatic american din Rusia, argumentând că Washingtonul va avea de plătit mai puţin, potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters. Într-o conferinţă de presă susţinută la clubul său de golf din Bedminster, New Jersey, preşedintele SUA s-a declarat foarte mulţumit de faptul că numărul personalului diplomatic american de pe teritoriul Rusiei va fi redus. "Vreau să-i mulţumesc (n.red- lui Putin) pentru că încercăm să reducem cheltuielile, iar în ceea ce mă priveşte, sunt foarte recunoscător că a redus un număr mare de personal. Nu există nici un motiv real pentru ca ei să se întoarcă", a declarat preşedintele american.
     De ce există o criză a forţei de muncă, dacă, statistic, România are o rezervă de 4 milioane de oameni apţi de muncă, dar care nu sunt salariaţi?

     Doar 4,8 milioane de persoane dintr-un total de 8,8 milioane de oameni care formează "populaţia activă" au statut de salariat, rata de angajare raportată la populaţia aptă de muncă fiind astfel de 55% la nivel naţional, potrivit datelor de la INS. În ciuda faptului că managerii şi antreprenorii se plâng din ce în ce mai frecvent de faptul că nu găsesc suficient de mulţi candidaţi pe piaţa muncii, datele arată că România are o rezervă de 4 mil. angajaţi care ar putea să lucreze, dar care nu sunt prinşi în categoria salariaţilor. "Nu se poate să existe atâtea persoane care să nu lucreze în România, e o eroare undeva. Poate că există maximum 1 milion de oameni din România care sunt şomeri înregistraţi şi neînregistraţi sau sunt persoane care nu vor să lucreze, dar cu siguranţă nu sunt 4 milioane", a spus Horia Bugarin, director firmă de recrutare. 

Willy Homner

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source