Porturile României sunt ruinate. Navele nu acostează, iar turiştii le … – stirileprotv.ro

Sediul Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării.

ARBDD. Ora 11 dimineaţă. O domnişoară se joacă pe telefon.

După 15 minute apare Geta Ivanov, inspector coordonator ARBDD, dar nu vrea să dea declaraţii întrucât la Tulcea există purtător de cuvânt.

Geta Ivanov, inspector coordonator ARBDD: Înţelegeţi că există acolo o fişă a postului şi fiecare are atribuţii. Doriţi să îmi depăşesc atribuţiile? Ştiţi cum se numeşte asta?

Reporter:Cum?

Geta Ivanov, inspector coordonator ARBDD: Abuz în serviciu.

I-am vorbit despre mormanul de fiare care stă sub nasul ARBDD-ului de un an de zile.

Reporter:Estetic e foarte urât.

Geta Ivanov, inspector coordonator ARBDD: E adevărat. Sunt multe lucruri inestetice în Ţară Românească. Să fim serioşi

Reporter: Unul în plus, ce mai contează...

Geta Ivanov, inspector coordonator ARBDD: Asta este.

Mălin Muşatescu este guvernatorul Biosferă Delta Dunării, numit în funcţie de guvenarea Grindeanu. A fost în vizită în acest loc cu o săptămână înainte şi cunoaşte situaţia.

Mălin Muşatescu, guvernatorul Biosferă Delta Dunării: Primăria trebuie să înainteze către noi o cerere prin care prezintă situaţia şi cere să rezolvăm cu fierătania aia de acolo. Noi facem o comisie aici care ia decizia. Ce vreţi să vă spun? Că o rezolvăm foarte rapid? Da, o rezolvăm.

Reporter: Din ce îmi spuneţi, totul ţine de o hârtie.

Mălin Muşatescu, guvernatorul Biosferă Delta Dunării: Absolut.

Cât timp am vorbit cu guvernatorul, inspectorul Ivanov şi-a schimbat garderoba şi s-a întors.

Angajată:Aveţi un permis de filmare în rezervaţie?

Reporter:Un permis de filmare? Nu ştiu ce e ăla.

Angajată:Pentru orice activitate economică...

Reporter: Am cumpărat bilet pentru barcă şi de turist.

Angajată: Nu. Este permis de activitate economică de filmare.

Reporter: E o activitate economică asta ce facem noi aici?

Angajată:Absolut.

Reporter:Nu am permis de filmare.

Angajată: În mod normal va trebuie un permis de filmare. Şi tot în mod normal neavându-l atrage după el sancţionarea.

Reporter: Sancţionaţi-mă. Cât e sancţiunea?

Angajată: Vă daţi seama că pe persoană juridică e destul de mare.

Reporter: Sancţionaţi PRO TV-ul. Adică eu vin şi vă semnalez aici o problemă pe care Dvs. nu o rezolvaţi de un an de zile şi îmi daţi amendă că am venit, nu?

Angajată:Vă informez că să ştiţi altă dată.

Pentru că suntem la prima abatere am fost iertaţi. Mergem la primărie. Între timp, guvernatorul s-a lămurit.

Mălin Muşatescu, guvernatorul Biosferă Delta Dunării:Avem 3 dosare

Reporter: Deci ele există

Mălin Muşatescu, guvernatorul Biosferă Delta Dunării: Sunt. Da, sigur că da.

Primarul e plecat la judeţ, iar locul e ţinut de viceprimarul Maria Bălan. Nu vrea însă să dea declaraţii pentru că nu se pricepe.

A rămas că mai târziu se întoarce primarul şi ne aşteaptă pentru declaraţii. Staţie pentru sortarea gunoiului s-a construit şi la Sulina. Nu funcţionează, iar gunoiul este aruncat pe fâşia îngustă dintre Dunăre şi Mare. Aici este Rezervaţia Biosferă Delta Dunării, un loc în care mediul trebuie protejat cu stricteţe. Mai mult, vom plăti Uniunii Europene amenzi uriaşe pentru că nu am închis la timp gropile de gunoi. Guvernatorul ştie situaţia.

Reporter: Amenzi aţi avut până acum?

Mălin Muşatescu, guvernatorul Biosferă Delta Dunării:Nu. N-am avut nicio constatare locală în treaba asta. Dar eu va rog să va duceţi să vedeţi e acelaşi lucru în toată Delta. E acelaşi lucru.

Revoltător este faptul că în Deltă s-au cheltuit 10 milioane 485 de mii de lei pentru construirea danelor de acostare. Aici ar trebui să ajungă vapoarele care preiau gunoiul de pe mal.

În mai multe comune din Deltă sunt construite astfel de locuri de ani buni. Până acum n-au fost niciodată folosite. M-am întors la primăria Sulina.

Reporter: Domnul primar s-a întors?

Angajată: Nu, n-a venit.

Reporter: Şi doamna vice?

Angajată: A avut program până la 2 şi toată lumea a plecat.

După îndelungi insistente am reuşit să-l prind la telefon pe primar.

Primar Sulina: Am stat până la 2. Am plecat. Mâine am festivităţi

Reporter:Doamna cu care am vorbit mi-a zis că nu sunteţi în primărie.

Primar Sulina:Dar nu sunt în primărie acum că am şi eu nişte obligaţii. Nu pot să stau.

I-am povestit despre gunoiul pe care primăria îl aruncă aiurea.

Primar Sulina: Eu nu ştiu în ce ţară locuiţi Dvs. dacă nu ştiţi problema gunoiului menajer din Ţara Românească. În ce ţară locuiţi? Haideţi că pierd timpul. Sunt ocupat cu altă discuţie.

Uniunea Europeană chiar începe de la Sulina. Aici este graniţa Europei.

Primarul nu ştie însă. Şi astfel de situaţii se găsesc la tot pasul pe toată Dunărea.

Avem autorităţi indiferente, politicieni iresponsabili, părtaşi la abateri care în alte părţi sunt pedepsite grav. La noi, nu.

Revoltător este faptul că despre aceste situaţii mai marii ţării ştiu. Dar cu aceeaşi iresponsabilitate condamnabilă nu fac nimic.

Răzvan Cuc este ministrul Transporturilor, Doina Pană este ministrul Apelor, liderul PSD, Liviu Dragnea pescuieşte pe malul fluviului, iar premierul Mihai Tudose este brăilean şi cunoaşte bine situaţia de pe Dunăre. Toţi aceşti oameni ar putea să facă ceva pentru Dunăre. Ba mai mult, sunt obligaţi prin fişa postului. 

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source