Podul care uneşte Delta de nordul ţării. Investiţia, cuprinsă în planul … – Adevărul

Oraşul Tulcea, poarta de intrare în Delta Dunării, cel mai tânăr pământ al României, va fi mai aproape de ţară. Românii din nordul ţării, dar şi cei din Basarabia, precum şi ucrainenii şi polonezii care vin în Deltă vor ajunge mai repede în vacanţe în acest colţ de ţară. Totodată, transportul de mărfuri va fi mai facil după ce construcţia podului suspendat peste Dunăre va fi finalizată. Podul suspendat va lega drumul dintre Galaţi şi Brăila de Jijila, unde va străpunge podul în judeţul Tulcea.

Singura cale în prezent: bacul

În momentul de faţă, cei care vin din nord trebuie să treacă cu bacul pe la unul dintre cele două puncte: Brăila sau Galaţi. Numai că timpul de aşteptare este unul destul de mare, iar bacul nu circulă atunci când vremea este nefavorabilă. Victor Iancu, directorul NAVROM Tulcea, ne explică cum decurge o călătorie cu bacul.

„Când este ceaţă, bacul nu circulă, iar probleme sunt când apar sloiuri de gheaţă pe fluviu. Este destul de incomod, se pierde cel puţin o oră, iar în sezon - chiar mai mult. În mod obişnuit, când ajungi la timp trebuie să aştepţi un sfert de oră, iar trecerea durează un sfert de oră. La Brăila, trebuie să aştepţi până se umple bacul, pentru că nu se face trecerea cu un singur autoturism sau maşină mare. Uneori, aştepţi două ore că să treci cu bacul un sfert de oră“, explică Victor Iancu. Ocolirea punctelor de trecere cu bacul nu este o soluţie, fiind nevoiţi să ajungă la Hârşova, la Vadu Oii sau să treacă pe la Cernavodă, dar asta înseamnă un ocol foarte mare.

Costul unei treceri cu bacul variază între 25 de lei pentru cei care au autoturisme şi 100 de lei pentru şoferii de TIR.

Victor Iancu îşi aminteşte că în anii `50, când Dunărea îngheţa, trecerea se făcea pe gheaţă, localnicii punându-şi viaţa în pericol. „Au fost multe tragedii în acea perioadă. Chiar aşa am pierdut un prieten foarte bun. Se terminase vacanţa de Sărbători şi băiatul, împreună cu alţi tineri, veneau la şcoală. La un moment dat, gheaţa a cedat şi ei s-au înecat toţi cinci. Toţi au dispărut sub gheaţă şi nu au mai fost găsiţi niciodată“, povesteşte el.

Podul, pe planul cincinal al PCR

Podul de peste Dunăre este un vis al României din 1968, de când s-au format judeţele ţării, în urma reformei administrative. În perioada comunistă, toţi prim-secretarii de judeţ mergeau la Nicolae Ceauşescu având podul pe lista necesară de investiţii, însă niciodată nu s-au găsit bani pentru această investiţie. „Podul costa foarte mult şi altele erau priorităţile: cum ar fi podul de la Hârşova sau cel de la Giurgiu-Ruse. S-a ales construcţia de poduri acolo unde traficul era mai mare, aici era vorba de traficul dintre Tulcea şi Brăila şi Galaţi“, explică el. Şi, totuşi, podul a fost cuprins în planul cincinal aprobat la ultimul Congres al Partidului Comunist Român din anul 1989.
După Revoluţie, promisiunile guvernanţilor s-au înmulţit, fiind pe lista promisiunilor multor partide în timpul campaniilor electorale locale sau naţionale, dar când era vorba de găsirea fondurilor, proiectul era abandonat.

Investiţia, în valoare de 500 de milioane de euro, va fi realizată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, de către asocierea Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd (Japonia).

Durata de proiectare şi de execuţie

Contractul a fost atribuit în baza celui mai bun raport calitate-preţ, durata acestuia va fi de 114 luni, din care 18 luni sunt alocate proiectării, 36 de luni execuţiei lucrărilor, iar perioada de garanţie va fi de minim 60 de luni, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Localnicii din Deltă spun că orice investiţie este binevenită. Eduard Acsente, din Sfântu Gheorghe, spune că „în acest moment, orice este necesar. Este o investiţie în infrastructură ce va lega Moldova şi Transilvania de Deltă. De asemenea, va lega şi partea de nord-est a Europei de deltă, inclusiv Rusia“, spune el.

„Practic, astăzi, după mai bine de 50 de ani în care s-au tot făcut promisiuni, suntem cu un pas mai aproape de trecerea peste Dunăre la Brăila, pe un pod. Este un moment important, prin semnarea acestui contract Tulcea va avea posibilitatea să îşi deschidă graniţele, practic începând de astăzi vom fi mai aproape de ţară. Implicaţiile economice pentru judeţul Tulcea sunt majore“, a declarat preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării, Ilie Petre.

La rândul său, Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a declarat luni, la scurt timp după semnarea contractului: „Am convingerea că toţi cei care şi-au manifestat neîncrederea privind această investiţie de-a lungul timpului să se bucure asemenea nouă, tuturor. Aş spune că am început cu dreptul anul 2018“.

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source