Guvernatorul Deltei critică ANPA: “Delta NU este o fermă piscicolă” – DC News (Comunicat de Presă)

Guvernatorul Deltei, Mălin Muşetescu, critică Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură pentru politica aplicată în rezervaţia naturală.

Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Muşetescu, a criticat conducerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) din cauza politicii duse de la înfiinţare care nu a inclus acţiuni de repopulare a luciilor de apă, ci doar investiţii în mijloacele de capturare a resurselor piscicole şi susţine că se aştepta ca managerii acestei instituţii să nu ia în considerare propunerile privind introducerea pescuitului sportiv 'No kill' la patru specii de peşti din Deltă: crap, somn, şalău şi ştiucă.

'Eu nu am văzut documentul ANPA (proiectul ordinului privind prohibiţia pescuitului, n.red.) care am înţeles că azi (luni, n.red.) ar fi fost transmis Ministerului Mediului. Mă aşteptam la aşa ceva (renunţarea la propunerea Administraţiei RBDD, n.red.) din partea Agenţiei. Este fix în politica pe care a dus-o de la înfiinţare. Ceea ce mi se pare uşor neconcordant faţă de politica lor este faptul că peste tot pe unde am fost şi am avut discuţii cu pescarii, poziţia ANPA a fost de limitare a accesului pescuitului sportiv la resursa acvatică, iar pe alocuri de eliminare', a declarat pentru Agerpres guvernatorul Rezervaţiei.

În opinia lui Muşetescu, ignorarea propunerii Administraţiei RBDD privind introducerea pescuitului sportiv 'No kill' pentru patru specii dovedeşte faptul că ANPA percepe Delta ca pe o fermă piscicolă.

'Pentru ANPA, Delta este o fermă piscicolă. Ei văd în orice apă o fermă piscicolă. Aş fi curios dacă ANPA ne poate arăta ce a făcut pentru a ridica piscicultura românească de la nivelul secolului al XVIII-lea, pescuit în ape naturale fără niciun fel de repopulare. Singurele investiţii sunt în bărci, carburanţi şi plase, în contextul în care obligaţia lor ca agenţie era să schimbe acest stil de pescuit comercial. Îi invit pe reprezentanţii ANPA să vadă ce înseamnă acvacultură în Ungaria şi Bulgaria, că în România nu mai au de concesionat decât Cişmigiul', a afirmat guvernatorul RBDD.

Muşetescu a mai spus că va solicita expres ANPA cantităţile de peşte pe care le scot pescarii sportivi din Deltă, dacă propunerea de ordin de prohibiţie din acest an înaintată Ministerului Mediului nu include şi prevederea referitoare la interdicţia capturării exemplarelor din cele patru specii de către pescarii sportivi.

Pescuitul sportiv, modalitate de capturare selectivă

'Cantităţile de peşte scoase din sistem de pescarii sportivi reprezintă puncte de referinţă importante în stabilirea cotelor reale de pescuit. Până acum, nimeni nu a reuşit să spună care este cota de pescuit sportiv, ştiinţific vorbind. Cât timp pescarul sportiv nu este obligat să declare capturile, este imposibil de spus cât peşte se scoate din Deltă. Ce propunem noi nu este eliminarea capturilor în general la pescuitul sportiv, ci pe patru specii importante pentru pescuitul comercial, specii aflate în regres. Pescuitul sportiv este singura modalitate de capturare selectivă a peştilor. Nu poţi face acelaşi lucru cu cei care capturează cu plasa', a precizat guvernatorul Mălin Muşetescu.

El a amintit totodată că propunerile înaintate ANPA au fost discutate cu reprezentanţii federaţiilor de pescari din judeţul Tulcea şi acceptate de către aceştia.

'Nu pescarul sportiv scoate tot peştele din Deltă cu lanseta şi undiţa, dar aşa îi obligi să intre în activitatea lor ca definiţie. Pescuitul sportiv nu înseamnă să pleci acasă cu maşina plină cu peşte', a mai spus guvernatorul RBDD.

[citeste si]

La începutul lunii noiembrie a anului trecut, Muşetescu a anunţat că Administraţia RBDD a propus ca începând din acest an pescarii sportivi din Deltă să nu mai poată lua cu ei exemplarele capturate din patru specii de peşti, crapul, somnul, şalăul şi ştiuca. În plus, pentru ultimele trei specii amintite, în Rezervaţie, va fi permis doar pescuitul recreativ cu năluci artificiale. Propunerile au fost înaintate ANPA şi urmau să fie incluse în ordinul din acest an pentru prohibiţia pescuitului în România.

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source