Documentarul video „Tărâmul dintre ape” și ARHIVA … – DC News (Comunicat de Presă)

Astfel, participanții din cadrul VSLO, dar și publicul din stațiunea de la malul mării au urmărit, în seara de vineri, 25 august, documentarul Agenției Naționale de Presă, „Tărâmul dintre ape”, proiectat în aer liber. Filmul documentar prezintă Delta Dunării prin intermediul poveștilor de viață ale unor localnici, fie ei lipoveni, ucraineni sau greci, pentru care fâșia aceasta de pământ este unicul loc numit „acasă”. La finalul filmului, realizatorul Marilena Gheorghiță a răspuns întrebărilor adresate de cei prezenți și a adăugat faptul că „Tărâmul dintre ape” este o cale „de a descoperi Delta Dunării altfel, nu doar turistic, ci așa cum este ea, minunată, chiar dacă viața nu este deloc ușoară acolo”.

De asemenea, tot în cadrul VSLO, o parte dintre imaginile din ARHIVA FOTOGRAFICĂ AGERPRES au rulat sâmbătă, 26 august, pentru publicul iubitor de fotografie. Prin intermediul acestora, cei prezenți au avut ocazia să descopere o parte din istoria României, momente unice și memorabile din viața cultural-artistică, economică, politică și sportivă a țării, dar și marile transformări și evenimente ce au avut loc de-a lungul timpului.

În ediția a VIII-a a VSLO au loc diverse cursuri de fotografie, precum: fotografie de stradă, 4x4 mud photography, fotografie conceptuală sau fotografie de teatru. Dintre lectorii prezenți anul acesta la VSLO, nume recunoscute pe plan național, dar și la nivel internațional, îi amintim pe: Vali Bărbulescu, Vlad Eftenie, Nicolae Coşniceru, Cătălin Săvulescu, Michail Moscholios (Grecia), Olav Urdahl (Norvegia), Chris Suspect (SUA). De asemenea, se organizează cursuri gratuite de film, teatru, pictură și modelaj tradițional.

„Vama sub lumini de Oscar” înseamnă opt ediţii în care iubitorii artelor vizuale moderne au fost provocaţi să înveţe şi să experimenteze cele mai noi, mai complexe şi mai profesioniste tehnici în domeniu. Începută în 2010, povestea festivalului este „scrisă” an de an în miile de imagini şi cadre realizate de către pasionaţii de fotografie şi film la Vama Veche. În prezent, festivalul „Vama sub lumini de Oscar” este cel mai mare festival de arte vizuale din România şi adună an de an sute de pasionaţi de arte vizuale atât din ţară, cât şi din străinătate. 

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source