Construcțiile realizate pe grinduri, reducere cu 50% a taxelor și … – Libertatea

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă semnată de Șerban Nicolae, privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu şi de regim juridic special, prin care se reduc cu 50% taxele şi impozitele datorate pentru construcţiile ridicate pe grinduri şi alte terenuri cu modificări naturale sau prin lucrări de amenajare hidrotehnică. USR atrege atenția că, prin proiect, se dorește de către PSD construirea de cazinouri în Delta Dunării. 

Proiectul a avut un raport favorabil cu amendamente și a trecut cu 65 de voturi pentru, 28 împotrivă şi 6 abţineri.

Citește și...

Proiectul prevede că. în scopul dezvoltării activităţilor economice, creării de locuri de muncă şi creşterii veniturilor bugetare, prezenta lege instituie un regim fiscal derogatoriu şi un regim juridic special aplicabile unei anumite categorii de terenuri, construcţiilor edificate pe acestea şi activităţilor economice aferente”, se arată în propunerea legislativă.

Terenurile la care se referă proiectul se constituie din grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu potenţial de exploatare economică rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică şi care fac parte din domeniul public al statului.
Potrivit proiectului, „pentru construcţiile şi activităţile economice realizate pe terenurile menţionate taxele şi impozitele locale datorate conform dispoziţiilor Codului fiscal se reduc cu 50%”.

Senatorii au adoptat și un amendament sl senatorului PSD Eugen Teodorovici, prin care prevederile se vor aplica unor categorii de terenuri din Rezervaţia Biosfera Delta Dunării, deşi în textul iniţial aceste terenuri erau exceptate.

Proiectul merge la Camera Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

USR: Pur și simplu s-a adoptat eliminarea articolului care excepta aplicarea legii în rezervația Biosfera Delta Dunării și alte arii naturale protejate

”Cazinouri în Delta Dunării! Aceasta este urmarea amendamentului adoptat ieri de către Comisia de Buget din Senat la inițiativa legislativă a lui Șerban Nicolae privind înființarea de cazinouri pe insule și grinduri. Pur și simplu s-a adoptat eliminarea articolului care excepta aplicarea legii în rezervația Biosfera Delta Dunării și alte arii naturale protejate”, a scris senatoarea Florina Presadă pe pagina de Facebook.

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source