Cercetătorii au identificat peste 9.500 de specii în Delta Dunării – Monitorul de Galati

Cercetătorii din România au identificat 9.581 de specii în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), dar cel puţin o treime dintre ele sunt periclitate, potrivit lucrării "Un inventar al speciilor din RBDD" prezentată recent, în timpul celei de-a 25-a ediţii a simpozionului "Delte şi zone umede".
Datele făcute publice de cercetătorul Mihai Doroftei din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) arată că numărul speciilor identificate în RBDD a crescut cu peste 22% faţă de cel din 2008, atunci când au fost identificate 7.439 de specii.
"Cel puţin o treime din speciile identificate în Delta Dunării sunt specii sub un anumit grad de periclitate, ceea ce presupune necesitatea luării unor măsuri de conservare sau regândirea unor acţiuni de management. De exemplu, dragarea canalelor din Deltă conduce la îmbunătăţirea circulaţiei apei, dar are şi acest efect negativ cauzat de modul de lucru. Acum se preia de la fundul canalului şi se pune pe mal, vegetaţia existentă fiind astfel acoperită şi permiţând apariţia unor specii pioniere invazive", a declarat cercetătorul Doroftei, coautor al lucrării "Un inventar al speciilor din RBDD".
Printre cauzele scăderii biodiversităţii din Deltă care se reflectă în numărul mare al speciilor aflate sub diferite grade de periclitare se numără, potrivit sursei, schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor, exploatarea resurselor şi influenţa speciilor invazive.
"Doar 51% din suprafaţa RBDD deţine o biodiversitate ridicată", a precizat reprezentantul INCDDD.
Cea mai mare creştere sesizată în timpul inventarierii speciilor a fost semnalată la insecte, numărul acestora aproape dublându-se de la ultimul inventar, realizat în anul 2008, potrivit sursei citate.
La nivel mondial, se estimează că există în momentul de faţă până la 30 de milioane de specii, dar până în prezent au fost identificate doar 1,7 milioane de specii.
Primele inventarieri ale speciilor din RBDD au fost efectuate în anul 1994 iar specialiştii au identificat la vremea respectivă 3.486 de specii. Următoarea inventariere a avut loc în anul 2000, atunci când specialiştii au identificat 5.380 de specii în RBDD.
Peste 100 de cercetători din Marea Britanie, Republica Moldova, Norvegia, România şi Slovacia au participat la Tulcea la cea de-a 25-a ediţie a simpozionului internaţional "Delte şi zone umede", organizat de INCDDD.
Lucrarea "Un inventar al speciilor din RBDD" are la bază datele furnizate de 24 de cercetători ai centrelor universitare din România şi va fi completată cu informaţiile furnizate de cercetătorii participanţi la evenimentul găzduit zilele trecute de Tulcea. Ea va fi publicată cel mai probabil în toamna acestui an, potrivit sursei citate.

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source