ANAF ia VÂNDUT PROPRIETĂŢILE lui SORIN OVIDIU VÂNTU. Ce … – Evenimentul Zilei

ANAF a vândut câteva proprietăţi ce erau deţinute de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Este vorba de două obiective turistice din Delta Dunării.

Din păcate, asta reprezintă doar o parte din prejudiciul pe care ANAF trebuie să îl recupereze de la părintele FNI.

„Am să vă explic imediat de ce am ales Delta, ceea ce vedeti in spate este pontonul plutitor, unde locuiesc, cand stau aici, o combinatie, intre bricul Mircea si o cutie de conserve. Sa va explic de ce am ales sa filmez din Delta. Delta fara pic de discutie este viitorul economic al acestei tari”, spunea Sorin Ovidiu Vântu.

Sorin Ovidiu Vântu ţinea cu dinţii de comorile pe care le deţinea în Delta Dunării, mai ales că după cum spune şi el zona este o mină de aur.

În urma licitaţiei, ANAF a reuşit să recupereze o bună parte din prejudiciu, este vorba de peste 19, 56 de milioane de lei, scrie B1.

Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv în februarie 2017 la opt ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții (FNI), iar instanţa a decis atunci că trebuie recuperat un preciudiciu de 13 milioane de dolari.

Pagina 1 din 1

Alte articole din categoria: Social

libertatea.ro
infoactual.ro
fanatik.ro

Let's spread the love!


Learn How To Be #1 on Google Results


Source